Multi blogari si multe blogarite scriu in perioada asta de dupa Revelion planuri marete pentru nou venitul 2010 .
Planurile sunt mai mult vise si promisiuni personale , care incep cu : " am sa fac asta , aia si cealalta " , " nu am sa mai fac asta , ori am sa reduc asta ", " promit cu mana pe inima si pe ce mai vreti voi , ca am sa fiu mai buna , mai optimista , mai .. mai .."
Partea cea mai buna ori cea mai amuzanta este ca promisiunea ori planul asta este scris pe blog , iar tu , ca un blogar /blogarita zelos/oasa uiti sa citesti acel post de inceput de an .. ca deh sunt alte lucruri mult mai importante de scris - recenzii de carti , pareri despre filme , muzica ori trupe de muzica aparute ca ciupercile de dupa ploaie , ori din contra - trupe de muzica de care nu a auzit nimeni , dar tu ca un mare fan al lor le dedici critici , siropoase ori din contra anoste .. faptele lui x ori y trebuie mentionate si combatute pe blogul tau mai ceva ca un editorial ..dar subiectul cel mai fiebinte ramane in continuare politica romaneasca interna , ori catelul drag al domnului Obama .
Orice subiect trebuie taiat in 4 in mai multe fire , ca - exista libertate de opinie , si fiecare trebuie ascultat ,daca nu urmat macar.
Blogul a devenit jurnal personal citit de fani cuminti si ascultatori , iar tu ca un guru le deschizi orizonturi , cai de nepatruns pana atunci .. prietenia a ajuns sa fie mai mult online , a inceput sa lipseasca din ce in mai des experienta unei vederi cu o persoana pe care de-abia o cunosti , ori o cunosti de mai mult timp , si citindu-i blogul , nu ar mai avea nici un sens sa o mai cunosti si personal .. e deajuns sa citesti blogul si stii viata personala a cunostintei .
Planurile nu mai sunt ceva personal de mult timp ,momentul de intimitate dispare incet incet , iar viata pe internet este mult mai importanta decat cea din afara ei .
Iar in final o poezie scrisa de
Mihai Eminescu , Glossa :
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine. Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate. Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine. Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate. Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă. Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece. Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
