Privesc cerul destul de des.Norii cum zburda pe langa albastrul atat de pur .Inchid ochii usor ,si-i deschid in secunda urmatoare.
Pleoapele grele le simt ca pe niste pietroie ,ochii ii simt lacrimand.Cerul e deodata intunecat ,plin de ura .
Lacrimile mi se scurg pe obraji ..Gandul imi fuge in minte la amintirea primului plans.Nici nu imi mai amintesc de ce am plans.
Atunci am simtit cum poti sa treci de la bucurie la suferinta intr-o secunda.Lacrimile erau dulci ,dar suferinta parea mai usoara .
Suferinta a plans in mine si eu in ea ,lacrimile au fost dovada ca sentimentul de ura a existat atunci ca si acum .
No comments:
Post a Comment
Note: only a member of this blog may post a comment.