Singur

Luni,ora 7 dimineata

Soarele rasare prin geamurile murdare .Ii simt caldura chiar daca sunt la mii de kilometrii de el.
Aud clopotelul.Stiu ca asta inseamna ca trebuie sa ma duc sa ma spal si sa iau micul dejun.Un mic dejun saracacios ,ca si mine de altfel.Un ceai de menta cu paine prajita ,unt si marmelada.Acelasi in fiecare zi.Niciodata schimbat.
Ma uit la soare ,iar imaginatia o ia zburda:ma gandesc la mare ,la briza marii ,la nisipul fin pe care niciodata nu o sa-l vad ori sa-l simt.
Sunt chemat la masa.
Ma duc incet spre camera unde se ia micul dejun.Sunt multi copii ca si mine acolo.Adica singuri pe lume.
Ma uit la ei,toti sunt visatori si tristi.Unii au plans ,si stiu asta ca au ochii rosii.Le e dor de parinti.Parintilor nu le-a pasat de ei si i-a abandonat ca pe niste resturi.
Asa sunt si eu ,un rest al cuiva.Tot ce stiu e ca sunt dintr-un sat.
Am deja 13 ani si deja ma simt de parca asa avea 50.Am trecut prin multe .Nu am avut copilarie ,iar copilaria mi-o petrec inca la centrul de plasament.
Cineva a deschis televizorul.Ma uit la stiri ,dar parca nu inteleg nimic,nu reusesc sa fiu atent deloc.Aud voci ,aud planset ,vad lacrimi in jurul meu.
Ma duc sa sting televizorul .Cineva tipa la mine .
Plec .Il lasa sa ma ocarasca ,sa imi spuna ce vrea ,pentru ca oricum nu imi pasa.Toate zilele sunt la fel.Luni ,marti ,miercuri ,joi ,vineri ,sambara si duminica.
Cateodata vin preotii la noi si ne aduc pomeni.Iar cateodata ne ducem cu totii la biserica sa ne impartasim.Nu stiu cine este Iisus si nici Dumnezeu.As vrea sa aflu ,dar nu am de unde.
A venit si un primar o data la noi cu cadouri de Craciun .De atunci nu l-am mai vazut.
Poate asa imi este destinul- sa fiu lasat singur si parasit de oameni.
Cred ca nimeni nu ma iubeste si nu m-a dorit vreodata.

Articol fictiv .