Thursday 14 April 2011

Jurnal de calatorie spre infinit cap5.-Alimentara


Dupa 6 luni

Luni.Ora 7.30

Magazinul era deschis deja.Astepta marfa sa vina.
Pana acum numai telefoane ,cum ca soferul este pe drum si din moment in moment o sa ajunga la Braila.Stia ca vine din Bucuresti cu oua ,lapte si cateva gaini.
Stia ca trebuia sa opreasca din ce-i aducea soferul pentru tot felul de cunostinte .O prietena de-a mamei sale ii ceruse 30 de oua ,plus vreo 2 litri de lapte.Stia ca in schimbul lor va avea trecere mai repede la militianul de la pasapoarte.
O alta ii ceruse sa-i opreasca gaini in schimbul a vreo 20 de batoane de salam de Sibiu.Ii placea mult munca la magazin.Avea avantajele si dezavantajele ei- bani multi ,cu care nu gaseai produse in magazin ,dar cu cont la CEC,in care lunar depunea bani.Era tragic-comica situatia.
Dupa cateva minute ,suna iar la Bucuresti.Vroia neaparat tot ce aducea soferul.
Nu-i placea asteptarea .Afara oamenii erau deja la coada.Ii auzea pe fiecare.
Susoteau dupa mancare ,susoteau de "viata buna "ce o aveau ,susoteau de schimburile ce aveau sa le faca indata ce venea marfa.
Intr-un final vazu masina pe drum.simti nerabdarea celor de afara.
Inima incepu sa-i bata cu o putere inumana.
Soferul ajunse in usa magazinului.Ii inmana actele .I le dadu inapoi semnate.
Totul era gata acum.Astepta sa plece soferul ca dupa cateva minute sa aleaga gainile mai grase ,oualele si laptele.
Le ascunse intr-unul din camerele adiacente magazinului.Stia ca nu trebuia sa fie vazut cu ele .
Ii era teama ,dar teama asta ii placea mult.Frica ca din moment in moment ar putea fii prins il excita ,il facea sa creada ca intr-un fel bate sistemul si regulile lui.El ,singur ,impotriva tuturor.
In cateva minute vanduse totul.Facu bonuri de casa la toata lumea si in scurt timp avea sa inchida magazinul.
Pleca dupa cateva minute de la magazin .Stia ca avea sa se intoarca cu prietena mamei sale sa ia gainile ,laptele si oualele.
Astepta afara pe strazi vreo 30 de minute.Mintea ii zburda in multe parti atunci.Era tanar si fara liniste.Haosul il facea sa fie parte din haos.
Se intoarse cu prietena mamei sale la magazin .
-Ai grija cum le ascunzi in masina sa nu te opreasca Militia pe strada.
-Mama ,dar ce le facem la gaini?Le lasam vii ?
-Pai da .Ca doar nu vrei sa le omoram acu`.Pune-le in portbagaj si Dumnezeu cu mila .
-Dumnezeu sa ne ajute mama atunci ,ca tare frica mi-e sa nu ma vada vecinii .De Militie ,parca mai treci ,dar de vecini e mai greu.Ca vor si ei ,si eu am de hranit 4 guri ,nu una.
-Hai mama o data ,urca-te in masina .Poarta-te normal .
Se urcara in masina ,si porni se casa ei.
Era 12.30.
Auzea de prin peretii blocurilor farfuriile locatarilor.Auzi planset de copil ,caini latrand .Peisajul era derizoriu .Obisnuita era acum ceva monoton ,viata mergea pe linia transmisa de partid.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.